Biserica locală
Omul creat de Dumnezeu în ziua a şasea, fiind un suflet viu, a început
să-şi exercite toate atributele unei fiinţe vii, raţionale: să se
mişte, să vorbească, să gândească, să se hrănească, să desfasoare
diferite activităţi fizice şi să comunice cu Dumnezeu.
În
Noul Testament, Biserica lui Dumnezeu este numită Trupul lui Hristos,
Hristos fiind Capul Bisericii, al Trupului. Credincioşii care fac parte
din Trupul lui Hristos sunt numiţi de apostolul Pavel ca fiind: "mădulare ale Trupului". Dar şi acest Trup, la fel ca şi primul, este
un organism viu, fiindu-i asigurată vitalitatea de către Duhul Sfânt
care locuieşte în fiecare credincios. Şi la fel ca primul trup, şi
Trupul lui Hristos are toate atributele unei fiinţe vii, raţionale. În
trupul omului fiecare mădular (organ) are funcţia lui specifică, dar
ajută şi pe celelalte mădulare, astfel încât în totalitatea lor se vede
clar o funcţionare perfectă. Această funcţionare perfectă este
asigurată pe de-o parte de suflarea de viaţă, de viaţa însăşi, iar pe
de altă parte de ordinea şi conlucrarea care există între organe.
La fel este şi cu viaţa bisericii noastre, care poate fi comparată cu trupul omului, format din mădulare, Duhul Sfânt fiind Acela care dă viaţă şi putere pentru desfăşurarea şi exercitarea atributelor sale.
Ordine, conlucrare, viaţa ...
Din punct de vedere al ordinii, biserica noastră este organizată pe compartimente de lucru, pe domenii de activitate acoperind toate sferele de activitate ale unei biserici locale, din punct de vedere biblic. Aceste domenii de activitate sunt :
- Păstorire/Disciplină şi activităţi cu caracter social
- Evanghelizare
- Învaţătură
- Tineret
- Copii
- Administraţie/Financiar/Contabilitate
- Muzică.
Fiecare
din aceste domenii de activitate are un responsabil, care împreună cu alţi credincioşi are se preocupă pentru ducerea la îndeplinire a
lucrărilor. Fiecare domeniu de activitate are sarcini specifice, iar grupele conlucreaza
între ele, se ajută reciproc în lucrările lor. "Fiecare mădular al Trupului este de folos şi nici
unul nu este de prisos ...". Toată activitatea şi viaţa Bisericii este supravegheată şi coordonată de grupul fraţilor prezbiteri, care au rolul de a păstori turma lui Hristos.
Toată activitatea Bisericii are două direcţii majore: în interior - pentru zidirea Bisericii şi echiparea ei din punct de vedere spiritual; în exterior - prin activitatea de evanghelizare, pentru câstigarea de suflete pentru Împăraţia lui Dumnezeu.
Toata activitatea Bisericii are un singur scop : GLORIFICAREA LUI DUMNEZEU! Şi aceasta în doua direcţii: în inima credincioşilor şi apoi în inima celor ce se numesc "aproapele nostru".